Traseu cicloturism 3

Oltenita - Dorobantu

C3: Oltenita - Dorobantu

Galerie foto

C3: Oltenita - Dorobantu

Distanta 
50 km

Tip traseu
MTB

Dificultate
usoara

Timp estimat
5 - 8 ore

Marcaj 

Dreapta

Puncte de interes

  Camping 

  Producator local 

  Vedere pitoreasca 

  Info Point

Cazare in zona

Descriere traseu

Traseul C3 este un traseu de MTB care ofera turistilor ocazia de a descoperi Dunarea si peisajele de pe malul acesteia din judetul Calarasi din perspectiva mersului pe bicicleta. Acest traseu a fost special conceput in cadrul Programului Opertional de Pescuit  2007- 2013 in cadrul proiectului ” Promovarea patrimoniului natural in zona Dunarii Calarasene prin Eco-turism” acesta fiind cofinantat din Fondul European pentru Pescuit 2007-2013. 

Pentru a parcurge acest traseu este recomandat sa aveti cazare in Orasul Oltenita pentru 3 zile, respective 2 nopti, deoarece este un traseu destul de lung ce dureaza 5-8ore.  Distanta de parcurs pe acest traseu este de 50 km fiind un traseu neasfaltat in intregime cu dificultate usoara recomandat a se parcurge cu biciclete pentru MTB, de asemenea nu se recomanda parcurgerea traseului pe vreme rea. 

Traseul incepe din orasul Oltenita, urmareste malul Dunarii in aval urcand apoi spre nord pe canalul de varsare in Dunare a Lacului Mostistea pana in satul Dorobantu.

Oltenița este un municipiu din județul Călărași, Muntenia, România. Localitatea reprezintă al doilea centru urban ca mărime și importanță a județului Călărași (după reședința de județ) și este port la Dunăre.

Oltenița se află pe malul stâng al Dunării, la vărsarea râului Argeș în fluviu și este așezată în Lunca Dunării, în dreptul kilometrului 430, în aval de confluența Dunării cu râul Argeș. Este punctul terminus al șoselei naționale DN4, care o leagă de București la 65 Km. La Oltenița, din acest drum se ramifică șoselele naționale DN31, care duce spre est la Călărași și DN41 care duce spre vest la Giurgiu. De București orașul este legat și prin calea ferată București-Oltenița.

Denumirea localitatii dupa cum spune Ovidiu Densusianu etiologic deduce cuvântul Oltenița din bulgărescul ot devlnița - piatră de hotar. Otdevlnita a evoluat lent spre Oltenița, păstrându-se mult timp și această pronunția de Otdevlnita. Dar Tradiția din Oltenița păstrează proveniența numelui de la Oltean Niță (un înstărit hangiu din localitate) pe fosta stradă Cuza Vodă unde trageau cărătorii maglelor de sare și chirigii de cereale la hanul său cu mâncăruri și vinuri bune. Oltean Niță s-a născut în 1814 și a murit în 1884.

In Orasul Oltenita ca si atractii turistice avem:

Muzeul de Arta din Oltenita care  a fost deschis in anul 2001. Pana in prezent muzeul este unic in tara, deoarece este amenajat intr-un spatiu neconventional, si anume o constructie destinata special pentu redistribuirea apei potabile locuitorilor orasului.

Muzeul civilizatiei Gumelnita in cadrul caruia sunt expuse materiale ale culturii eneolitice Gumelnita (unelte de piatra si corn de cerb, ceramica, figurine, vase antropomorfe si zoomorfe, harpoane, topoare din piatra, plastica), tezaure din mileniul I d.Hr., tezaure de bijuterii de la Colibasi, Chirnogi.

Cladirea Hotelului Victoria - Cladire cu valoare de monument istoric construita in anul 1900.

Biserica Sfantul Nicolae - Construita in 1856, are valoare de monument istoric.

Moara Dunarea - Ansamblu industrial cu valoare de monument istoric. Edificiul a fost construit in 1913.

Din punct de vedere al vegetatiei teritoriul Călărașiului și al împrejurimilor sale este situat la contactul a două subzone de vegetație naturală: stepă și baltă. În această situație, vegetația spontană este variată și bogată în exemplare.  Pajiștile naturale se pot identifica prin prezența următoarelor specii: pirul (Agropyrum cristatum), jaleșul (Salvia nemorosa), iarba șarpelui (Echium vulgare), firuța (Poa trivialis). Vegetația forestieră este reprezentată de resturi ale fostelor păduri, care ocupaseră suprafețe importante în împrejmuirile Călărașiului, specii ca stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora), frasinul (Fraxinus excelsior), mojdreanul, mărul și părul pădureț, etc. 

Fauna Călărașiului și împrejurimilor sale este variată, clasificându-se în 3 categorii:

Fauna de stepă și pădure. Speciile reprezentative sînt: rozătoarele, carnivorele, păsările indigene și migratoare si reptilele.

Fauna acvatică. Studiile de specialitate amintesc existența în zonă a numeroase specii de animale și păsări legate, prin modul lor de viață, de existența apelor, pe ale căror maluri trăiesc vidra (Lutra lutra), nurca (Lutreola lutreola), foarte apreciate pentru blana lor valoroasa. În ostroavele de pe malul Dunării și Borcii, în lacuri și bălți trăiesc si numeroase păsări.

Speciile de pești care populează apele lacurilor și a bălților, dintre care amintim știuca (Esox lucius), crapul (Cyprinus carpio), șalăul (Stizostedion lucloperca) sunt căutate cu predilecție de pescari, iar în apele Dunării și a brațului Borcea întâlnim somnul (Silurus glanis), sturionii și scrumbia de Dunăre.

Fauna de interes vânătoresc. Fauna de interes cinegetic este reprezentată de căpriori, iepuri, mistreți, fazani, specii de răipitoare (vulpi, dihori, bizami), precum și de numeroase specii de păsări sedentare și de pasaj care trăiesc în lunca Dunării.

În ultimii ani a început acțiunea de colonizare a fazanului în pădurile din apropierea municipiului, multe exemplare din specia Fasianus colchycus fiind căutate pentru penajul lor cu un colorit aparte.

Ca si posibilitati de cazare in acest oras, unde puteti alege in functie de preferinte avem urmatoarele:

- Motel ALEXANDER 2** - Capacitate totala: 16 locuri in 8 camere, Adresa: 22 Decembrie, nr. 3i-3h Situat la intrarea in Municipiul Oltenita, Motel Alexander va pune la dispozitie: 8 camere (16 locuri) fiecare cu baie proprie, parcare supravegheata video gratuia, aer conditionat in fiecare camera; internet wi-fi gratuit, bar, mecanica biciclete; spalare gratuita a bicicletei.

- SC MICAR COM SRL – Restaurant + servicii cazare localizat pe Bd. Republicii, nr.16, loc. Oltenita, jud. Calarasi Administrator: CARCIOG MIHAI  tel: 0723 340 681

- A.F. FUDULU VASILE MIRCEA – Servicii cazare Str. Argesului, nr. 38, loc Oltenita, jud. Calarasi tel 0740.986.115 Administrator: Fudulu Mircea

- Pensiunea  “AZARO” – pensiune Str. Tineretului, nr.10, loc. Oltenita, jud. Calarasi Tel: 0721/231 844 www.azarotravel.ro.  Pensiunea se află la 350 de metri de Parcul Olteniţa. Oaspeţii pot comanda mâncăruri româneşti la restaurantul propriu şi beneficiază de acces la o parcare privată gratuită. În întreaga proprietate este disponibil acces gratuit la internet Wi-Fi.

- Pensiunea DROPIA – Prelungirea stadionului, Olteniţa, judetul Calarasi, Pensiunea te invita sa te bucuri de natura, sa iei o pauza din activitatea si rutina de zi cu zi. Cu o capacitate de cazare de 60 locuri si diferite tipuri de camere, un restaurant 100 de locuri in interior si 175 de locuri la terasa.

- Faraon – Pizza & Caffe Pizza pe vatra la cuptor traditional cu lemne! Program: Luni-Duminica 08:00 -24:00 Localizare: B-dul Tineretului, Nr. 76 Cod postal 915400 Oltenita; Livrari la telefon: 0731113377

Deasemenea se poate manca si in centrul Localitatii Oltenita aceasta avand o diversitate de restaurante de la Fast Food / Pizza pana la cateva restaurante high class.

Orasul Dorobanțu (în trecut, Vărăști) este o comună în județul Călărași, Muntenia, România, formată din satele Boșneagu, Dorobanțu (reședința) și Vărăști. Comuna se află în partea central-sudică a județului, pe malul stâng al Mostiștei, în zona unde aceasta se varsă în Dunăre, la granița cu regiunea Silistra, Bulgaria. Este traversată de șoseaua națională DN31, care leagă Călărașiul de Oltenița.

Trei obiective din comuna Dorobanțu sunt incluse în lista monumentelor istorice din județul Călărași ca monumente de interes local. Situl arheologic de la Vărăști, aflat pe grindul Grădiștea Ulmilor, la sud-est de sat, în mijlocul fostului lac Boian, cuprinde o așezări cu necropolă din neolitic (cultura Boian), eneolitic (cultura Gumelnița) și Epoca Fierului. Celelalte două sunt clasificate ca monumente de arhitectură — biserica cu hramurile „Sfântul Nicolae” și „Adormirea Maicii Domnului” ridicată în 1854 în satul Boșneagu; șibiserica „Sfânta Treime” (1838) din satul Vărăști.

Costurile estimative pentu Pachetul Cicloturistic Oltenita Dorobantu incluzand cazare, masa si transport (dus- intors din Bucuresti) este 540 lei pt un sejur de 3 zile  2 nopti pentru 2 persoane.

Harta traseu

Route 2.844.534 - powered by www.bikemap.net

Galerie foto

afis cicloturism-01

Acest site foloseste cookie, prin continuarea navigarii prin site, va dati acordul cu privire la modul de utilizare al lor. Politica